Admiterea la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 16, 2018

Probele de aptitudini (Teologie Pastorală) şi probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă (Filologie Bilingv) se vor desfăşura în ziua de 17 mai. Calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat 2018-2019 poate fi văzut pe www.seminaruldorohoi.ro/admitere.

„Şcoala în care tânărul reuşeşte să se cunoască mai bine"

Vechea „Şcoală de la Răscruci", cum era numit Seminarul Teologic din Dorohoi între anii 1923-1933, şi-a redeschis porţile pentru a-şi continua menirea - aceea de a forma tineri de nădejde pentru Biserică şi Ţară.

În cadrul liceului, elevii au ocazia să participe la numeroase activităţi şi programe şcolare şi extraşcolare organizate de trupele de teatru în limba română, engleză şi franceză, ansamblul de dansuri populare, ansamblurile corale şi cluburile de spiritualitate, jurnalism, artă, literatură. „Seminarul Teologic din Dorohoi este şcoala în care tânărul reuşeşte să-şi depăşească angoasele, să se cunoască mai bine, să comunice cu cei din jur şi să ştie când trebuie să vină în ajutorul aproapelui. Prezenţa duhovnicului în viaţa elevului seminarist îşi pune amprenta pentru tot restul vieţii prin puterea rugăciunii a unuia pentru celălalt. De fapt, prietenia elev-profesor (duhovnic) rămâne peste ani şi ani ca o realizare şi totuşi ca o nostalgie", a declarat pr. prof. Constantin Muha, directorul seminarului dorohoian.

Mai multe detalii găsiţi pe www.seminaruldorohoi.ro/admitere/ sau www.fb.com/seminaruldorohoi şi la secretariatul instituţiei din strada Poştei, nr. 14 Dorohoi, tel. 0231/611961, 0744/624918.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri